Constantin Budescu vrea să o ducă pe Petrolul Ploiești din nou în cupele europene: „Așteptăm să vină oamenii lângă noi!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:

Constantin Budescu, mijlocașul în vârstă de 33 de ani de la Petrolul Ploiești, a acordat un interviu în exclusivitate pentru ProSport și a anunțat că vrea să ducă echipa în cupele europene.

Revenit după o accidentare, Constantin Budescu a prins doar trei meciuri până acum pentru Petrolul Ploiești în actualul sezon din Superliga, reușind să înscrie și un gol pentru „lupii galbeni”.

După cele 18 meciuri disputate până acum, Petrolul Ploiești se află pe locul 7, cu 26 de puncte, la egalitate cu FCSB, ocupanta ultimului loc de play-off.

Constantin Budescu vrea să o ducă pe Petrolul Ploiești din nou în cupele europene

Totuși, Constantin Budescu se gândește să o ducă pe Petrolul Ploiești în cupele europene, dar are răbdare. Acesta a explicat că echipa prahoveană are nevoie de o susținere din ce în ce mai mare pentru a putea redeveni forța care a fost cândva.

„Sperăm cât mai repede (n.r. Petrolul va reveni în Europa). Trebuie să ne punem și noi un pic pe picioare, pentru că suntem la început, așteptăm să vină oamenii alături noi, pentru că nu avem deocamdată forță și sperăm ca în anii următori să ajungem din nou în Europa”, a spus Constantin Budescu, în exclusivitate pentru ProSport.

Constantin Budescu nu și-a luat gândul nici de la echipa națională

Constantin Budescu speră să mai prindă și el câteva selecții la echipa națională, mai ales în preliminariile Campionatului European 2024.

„Nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Eu mai am de jucat mult, și dacă o să am evoluții bune probabil că o să ajung din nou la echipa națională. Dar, prima dată trebuiesă joc bine aici, la echipa de club, pentru că vin după o perioadă grea, după o accidentare destul de serioasă și sper ca de la anul să fie totul în regulă”, a mai spus Constantin Budescu.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×